This translation may not reflect the changes made since 2021-07-11 in the English original.

You should take a look at those changes. Please see the Translations README for information on maintaining translations of this article.

De ce software-ul nu trebuie să aibă proprietari

de Richard Stallman

Tehnologia informațiilor digitale aduce o contribuție lumii ușurând copierea și modificarea informației. Calculatoarele promit să facă acest lucru mai ușor pentru noi toți.

Nu toată lumea vrea ca acest lucru să fie mai ușor. Sistemul de copyright le dă programelor software „proprietari”, majoritatea cărora încearcă să ascundă beneficiul potențial al software-ului de publicul larg. Ei și-ar dori să fie singurii care să poată copia și modifica software-ul pe care îl folosim.

Sistemul de copyright a evoluat cu tiparul — o tehnologie pentru producerea de cópii în masă. Copyrightul s-a potrivit bine cu această tehnologie deoarece îi îngrădea numai pe producătorii de cópii în masă. El nu le răpea libertatea cititorilor de cărți. Un cititor obișnuit, care nu deținea un tipar, putea copia cărți numai cu penița și cerneala și puțini cititori au fost dați în judecată pentru aceasta.

Tehnologia digitală este mai flexibilă decât tiparul: când informația este într-o formă digitală, o poți copia cu ușurință ca să o împarți cu alții. Exact această flexibilitate creează o nepotrivire cu un sistem cum este copyrightul. Acesta este motivul pentru măsurile din ce în ce mai nocive și mai draconice care sunt folosite în prezent pentru a impune copyrightul pe software. Să considerăm aceste patru metode ale Asociației Autorilor de Software (SPA):

Toate patru metodele amintesc de cele folosite în fosta Uniune Sovietică, unde fiecare mașină de copiat avea un paznic pentru a preveni copierea interzisă și unde populația trebuia să copieze informația în secret și să o circule din mână în mână ca samizdat. Există, bineînțeles, o diferență: motivul pentru controlul informației în Uniunea Sovietică era politic; în SUA motivul este profitul. Dar pe noi ne afectează acțiunile, nu motivul. Orice încercare de a opri diseminarea informației, indiferent de ce, duce la aceleași metode și la aceeași brutalitate.

Proprietarii construiesc mai multe feluri de argumente pentru a-și aroga puterea de a controla ce facem noi cu informația:

Ce îi trebuie societății? Îi trebuie informație care este cu adevărat disponibila pentru cetățenii ei — de exemplu, programe pe care oamenii să le poată citi, repara, adapta și îmbunătăți, nu doar opera. Dar ce produc de obicei proprietarii de software este o cutie neagră pe care n-o putem studia sau schimba.

De asemenea, societății îi trebuie libertate. Când un program are un proprietar, utilizatorii își pierd libertatea de a-și controla o parte din propriile vieți.

Și, mai ales, societatea trebuie să încurajeze la cetățenii săi spiritul cooperării voluntare. Când proprietarii de software ne spun că a-ți ajuta vecinul într-un mod natural este „piraterie”, ei poluează spiritul civic al societății noastre.

De aceea spunem că software-ul liber este o chestiune de libertate, nu de preț.

Argumentul economic în favoarea proprietății este eronat, dar problema economică este reală. Unii oameni scriu software folositor din plăcerea de a-l scrie sau pentru admirație și dragoste; dar, dacă vrem mai mult software decât scriu acei oameni, trebuie să strângem fonduri.

Din anii '80, dezvoltatorii de software liber au încercat diverse metode de a găsi fonduri, cu un succes moderat. Nu este nevoie să îmbogățim pe nimeni; un venit obișnuit este un stimulent suficient pentru a face multe meserii care sunt mai puțin satisfăcătoare decât programarea.

Ani de zile, până când o bursă de cercetător mi-a eliminat această nevoie, mi-am câștigat traiul din modificări la cerere ale software-ului liber pe care îl scrisesem. Fiecare modificare a fost adăugată la versiunea standard și astfel, în cele din urmă, a devenit disponibilă pentru publicul larg. Clienții m-au plătit ca să lucrez la îmbunătățirile pe care le doreau, în loc de funcții pe care altfel le-aș fi considerat de prioritate maximă.

Unii dezvoltatori de software liber câștigă bani vânzând servicii de suport. În 1994, Cygnus Support, cu aproximativ 50 de angajați, a estimat că circa 15% din activitatea personalului său era dezvoltarea de software liber — un procentaj respectabil pentru o companie de software.

La începutul anilor '90, companii ca Intel, Motorola, Texas Instruments și Analog Devices s-au unit ca să finanțeze continuarea dezvoltării compilatorului de C GNU. Mare parte din dezvoltarea GCC este încă făcută de dezvoltatori plătiți. Compilatorul GNU pentru limbajul Ada a fost finanțat în anii '90 de Forțele Aeriene ale SUA și a fost continuat de atunci de o companie formată special pentru acest scop.

Mișcarea pentru software liber este încă mică, dar exemplul posturilor de radio susținute de ascultători în SUA arată că este posibil să susții o activitate amplă fără să forțezi fiecare utilizator să plătească.

Folosind un calculator în ziua de azi, vă puteți surprinde folosind un program privat. Dacă un prieten îți cere o copie, ar fi greșit să-l refuzi. Cooperarea este mai importantă decât copyrightul. Dar cooperarea clandestină, pe furiș, nu duce la o societate bună. O persoană trebuie să aspire să ducă o viață verticală deschisă, cu mândrie, și asta presupune să spui nu software-ului privat.

Meritați să puteți să cooperați deschis și liber cu alți oameni care folosesc software. Meritați să puteți învăța cum funcționează software-ul și să vă educați studenții cu el. Meritați să vă puteți angaja programatorul favorit să vi-l repare când se strică.

Meritați software liber.

Note de subsol

  1. Acuzațiile au fost respinse ulterior.

Acest eseu a fost publicat în Free Software, Free Society: The Selected Essays of Richard M. Stallman.